Ioan Andone, antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţia sa are şanse egale de calificare, după dubla cu Hajduk Split, din Europa League. ''Vom avea un meci de al alt nivel decât cel Bălţi. Calificarea se va juca în două partide şi este important să nu primim gol pe teren propriu. Avem şanse egale de calificare'', a menţionat tehnicianul dinamoviştilor bucureşteni. Întrebat ce preferă între câştigarea campionatului Ligii I şi prezenţa în primăvara europeană, Ioan Andone | aaa |
a spus: ''Prima opţiune pentru mine şi pentru fotbalişti este să obţinem titlul de campioni''.
Ioan Andone a comparat apoi campionatul din România, cu cel din Croaţia: ''În România sunt 6-7 echipe puternice, care se bat pentru primele locuri. În Croaţia sunt două formaţii tari, Dinamo Zagreb şi Hajduk Split. Jucătorii de la Split când aud de Dinamo, nu le cade prea bine. Sper să fie o reacţie similară şi la confruntările cu Dinamo Bucureşti''. Tehnicianul a mai spus că formaţia Hajduk Split se axează pe jucători din Croaţia şi preferă sistemul de joc 4-2-3-1. La final, Andone a menţionat că doreşte să îl aducă pe fundaşul Moţi la forma care l-a consacrat, înainte de transferul la Siena.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu