Dinamo - Steaua live online pe DigiSport de la ora 20.30 - DECLARATII INAINTE DE MECI

duminică, 17 octombrie 2010

Distribuie si prietenilor tai acest articol :
Dinamo - Steaua live online pe DigiSport de la ora 20.30 
DECLARATII INAINTE DE MECI

Antrenorul Ioan Andone e convins că echipa sa va da totul pe teren în derby-ul cu Steaua de duminică şi spune că va căuta să păstreze tradiţia rezultatelor din ultimii cinci ani, favorabilă echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare: "E primul meci cu casa închisă. De când ne doream asta! Avem deja un argument şi trebuie să ne schimbăm şi să le dăm suporterilor noştri un meci bun şi cele trei puncte. Cred că astea sunt cele mai importante. Noi o să ne exprimăm la posibilităţi maxime pentru că trebuie să trecem peste perioada mai puţin fericită din ultima lună. În dorinţa noastră de a rămâne în plutonul fruntaş e un meci capital pentru noi. E clar pentru noi. O să dăm totul pe teren şi cu suporterii noştri aproape vom căuta să păstrăm istoria ultimilor ani, în care Dinamo nu a mai pierdut. În ultimii cinci ani... Sunt importante trei puncte, un punct nu ne este de ajuns, asta e clar. Voi face o echipă de atac, nu pot să mă apăr. Vom căuta să redevenim echipa din primele etape când am înscris foarte multe goluri, să vedem şi dacă putem, pentru că Steaua este o echipă puternică, cu una dintre cele mai bune apărări. Au primit goluri numai din lovituri libere. Sunt obligatorii trei puncte la acest meci, impresia artistică o lăsăm pentru alte partide".

Mijlocaşul senegalez Ousmane N'Doye a spus că un derby Dinamo-Steaua este ca o petrecere de Anul Nou: "Toată lumea aşteaptă cu maxim interes această partidă. Cel mai frumos derby a fost cel din primăvara acestui an. Nu vreau neapărat să înscriu eu, ci important este să învingem. Să văd la final pe tabelă scorul în favoarea noastră. Le recomand pariorilor să mizeze 1 solist duminică".

Atacantul Marius Niculae consideră că jucătorii echipei Dinamo nu au nevoie de prime speciale pentru a fi o motivaţi în derbiul cu Steaua: "De două săptămâni ne pregătim pentru acest meci. E un meci aşteptat tot anul. Îi avem pe suporteri aproape şi sper să nu-i pierdem. Acum am încercat să-i aducem alături de noi şi sper să-i ţinem aproape. Dacă voi marca îi voi dedica golului lui Cătălin Hâldan. În aceste meciuri nu avem nevoie de un bonus suplimentar, pentru că jucăm cu Steaua şi câştigăm mai mult decât bani la acest meci: suporteri, încredere... Nu că ar strica să vină conducerea cu o geantă cu bani...".

Antrenorul Marius Lăcătuş a declarat că Steaua va încerca să obţină o victorie în partida cu Dinamo, chiar dacă îl va avea ca adversar pe finul său, Ionel Dănciulescu, care pe unde l-a prins, l-a cam ars: "Nu are importanţă ce relaţie avem, pentru că atunci când intrăm în teren, fiecare ne facem treaba la echipa la care suntem şi vom încerca să obţinem cât mai mult pentru noi. Oricum, el pe unde m-a prins, m-a cam ars. Cu Andone sigur voi rămâne prieten şi după această partidă, pentru că prietenia este şi între cele două familii".

Portarul Ciprian Tătăruşanu nu simte nicio presiune în plus că va juca împotriva rivalilor de la Dinamo: "Este un meci important pentru toţi. Sperăm să reuşim să ne concentrăm, să facem un meci bun, să obţinem victoria şi să facem pe toată lumea fericită. Noi jucăm mai tot timpul, la meciurile de acasă, cu mulţi spectatori, pentru că din acest motiv ne-am apucat şi de fotbal, ca să jucăm în faţa unui număr mare de suporteri. Faptul că meciul se va disputa cu casa închisă în Ştefan cel Mare, nu reprezintă o presiune în plus pentru mine".
10 goluri a încasat Tătăruşanu în actualul campionat din totalul de 21 şuturi pe poartă primite de Steaua cu el între buturi

Fundaşul Iasmin Latovlevici spune că formaţia din Ghencea s-a antrenat pe toată durata pauzei datorate meciurilor echipei naţionale să învingă Dinamo: "Ne pregătim să batem Dinamo. Cine va greşi mai puţin acela va câştiga. Nu e vorba de frică aici. Nu pot să spun că ei au apărare slabă, vor fi şi ei concentraţi şi motivaţi. E primul meu derby, îmi doresc să cîştige echipa mea şi suporterii să fie alături de noi".

Meciul dintre Dinamo Bucuresti - Steaua Bucuresti se va disputa in aceasta seara de la ora 20,30 pe stadionul ,,Dinamo'' si va fi arbitrat de catre Marius Avram.
Pentru a viziona partida live
online pe Sportissimo CLICK AICI
Thank you for visited me, Have a question ? Contact on : youremail@gmail.com.
Please leave your comment below. Thank you and hope you enjoyed...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu