FC Timişoara a învins în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-2), formaţia FCM Târgu Mureş, într-un meci din cadrul etapei a XI-a a Ligii I.
Golurile echipei gazdă au fost marcate de Stere '2 şi Cr. Munteanu '28, în timp ce pentru formaţia timişoreană au punctat Zicu '19, '81 şi Chiacu '51. FCM Târgu Mureş a deschis scorul după numai 2 minute de joc, prin Mihai Stere, care a reluat, din nouă metri, sub bară, o minge centrată de pe partea dreaptă de Vagner.
În minutul 19, FC Timişoara egalează, scor 1-1, prin Ianis Zicu, care primeşte o pasă de la Magera, înaintează până la 11 metri şi îl învinge fără probleme pe Caparco.
În minutul 28, Cristian Munteanu înscrie pentru FCM Târgu Mureş, scor 2-1. Topici a executat un corner de pe partea dreaptă, Pantilimon a ezitat, iar Munteanu a trimis mingea în poartă din aproximativ patru metri.
Jucătorul timişorean Hristu Chiacu restabileşte egalitatea pe tabela de marcaj, scor 2-2, cu un şut din 8 metri, lateral dreapta, după o eroare defensivă a gazdelor la executarea unui corner. Ianis Zicu stabileşte scorul final, 3-2 pentru FC Timişoara, în minutul 81. Jucătorul timişorean a preluat o minge în interiorul careului, a reuşit să treacă de un jucător advers şi a trimis mingea în poarta goală.
REZUMATUL VIDEO:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu