Rafael Nadal, principalul favorit al Masters-ului de la Shanghai, a pierdut pentru prima dată înainte de sferturile de finală în acest sezon, după ce a fost învins de austriacul Jurgen Melzer, favoritul 13 al turneului.
Melzer l-a învins pe numărul unu mondial cu 6-1, 3-6, 6-3, reuşind să fructifice a patra minge de meci. Ibericul nu s-a lăsat uşor şi a luptat pentru punctele importante, însă Melzer s-a concentrat şi a reuşit să capitalizeze una din cele mai importante victorii din carieră.
În faza sferturilor de finală, Melzer va da piept cu învingătorul din meciul Juan Monaco (Argentina) - Mischa Zverev (Germania).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu