Nici mai mult nici mai puţin

Erai sau nu de acord cu el, dar niciodată nu te lăsa indiferent. Nu era omul sentimentelor călduţe şi al opiniilor exprimate cu jumătate de gură. Vocea îi vibra şi cînd vorbea în şoaptă. Îşi cunoştea forţa lăuntrică şi dacă voia te fascina cu privirea şi cu clocotul glasului. Avea momente de inspiraţie cînd atingea profunzimi tulburătoare. Cuvintele lui treceau din gură în gură, uneori imediat ce le rostea; unii le reproduceau cu totală admiraţie, alţii cu iritare. El însuşi era tot timpul subiect de discuţie, fiindcă oriunde apărea ieşea în evidenţă, fără efort.

Putea fi capricios, era de multe ori inegal, încît îi contraaria şi pe adepţii lui de nădejde, dar în tot cea ce scria şi spunea era o forţă nemăsurată pe care i-o recunoşteau şi cei care nu se înnebuneau după el.

Chiar şi cînd nu erai de acord cu el, nu puteai să nu-i recunoşti talentul şi urieşenia vizionară. Poeziile lui din tinereţe îmi plăceau fără rezerve, la fel cum descopeream şi mai tîrziu în volumele lui de versuri poeme formidabile. Aveam îndoieli mari despre drumul pe care o luase Cenaclul „Flacăra”.

Mi se părea nefast rolul pe care Adrian Păunescu şi-l luase ca susţinător al lui Ceauşescu, iar atunci cînd cenaclul lui a fost interzis şi el a căzut în dizgraţie nu mi s-a părut de compătimit pentru ceea ce i se întîmplase.

Nu-i înţeleg însă pe cei care şi azi îi refuză poezia. Nu-i înţeleg pe cei care nu vor să-i recunoască talentul. După dispariţia acestui om controversat, cu bune şi cu rele, rămînem cu cărţile lui, cîteva extraordinare, toate memorabile. Cei care vor continua să le respingă o fac în paguba lor.

sursa: Catavencu.ro