Se afișează postările cu eticheta Gloria Bistriţa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gloria Bistriţa. Afișați toate postările

Universitatea Craiova – Gloria Bistrita 1-2 (rezumat video). A treia infrangere consecutiva pe teren propriu pentru olteni

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Universitatea Craiova a pierdut partida de pe teren propriu cu Gloria Bistrita, scor 1-2, golurile ardelenilor fiind marcate de Junior Moraes, iar cel al oltenilor de Madalin Ciuca. Ceata a acoperit total stadionul din Banie pe final de meci, cand craiovenii au avut mari ocazii de egalare.

Oltenii debuteaza in forta si au prima ocazie in minutul 2 de joc: Mihai Costea trece usor de apararea Bistritei si suteaza periculos, insa Szukala se interpune si Craiova trece pe langa deschiderea scorului. Gaman reia si el cu capul o centrare a lui Wobay, insa Albut scoate de sub bara (3), apoi Dina paseaza pentru Mihai Costea, care nu reuseste sa reia pe poarta dintre fundasii oaspete (5). Pe fondul dominarii oltene, oaspetii sunt cei care deschid scorul, la chiar primul sut pe poarta. In minutul 10, Andrei Muresan intercepteaza o minge la 30 de metri de poarta, paseaza la Bajenaru, contraatacul fiind finalizat de Junior Moraes in dreapta lui Stanca, pentru 1-0. Oltenii preseaza si mai au cateva ocazii prin Gaman (23) si Mihai Costea, din 4 metri (27), fara rezultat pe tabela pentru echipa lui Victor Piturca, aflat in tribune la acest meci din cauza suspendarii primite pentru duelul verbal cu Marian Iancu. Golul plutea insa in aer si nimereste plasa portii lui Albut in minutul 27, dupa doua ocazii consecutive ale Craiovei: Wobay executa un corner, Mihai Costea recentreaza pentru Madalin Ciuca, iar acesta reuseste egalarea. Oaspetii traverseaza o perioada buna in a doua parte a primei reprize, la ocaziile lui Bajenaru (30) si Saceanu (30).
In minutul 42, Alex Piturca intercepteaza la mijlocul terenului o minge pierduta initial de Ologu, avanseaza pana aproape de careul lui Albut si incearca finalizarea, insa trimite peste poarta. Pe contraatac, Junior Moraes reuseste dubla, invingandu-l pe Stanca cu un sut la coltul lung (42).
Prima ocazie a reprizei secunde apartine Craiovei, la sutul lui Ologu din minutul 58. Eugen Neagoe face si doua schimbari, Florin Costea luandu-i locul fratelui sau. Mihai Costea, iar Gangioveanu lui Wobay. Oltenii trec pe langa egalare in fata portii goale, Szukala respingand de pe linia portii o minge trimisa de Gangioveanu (65). Trei minute mai tarziu, Craiova cere penalty la hentul involuntar facut de Nastase, centralul Augustus Constantin lasa jocul sa continue. Pe final de meci, Alex Piturca si Florin Costea rateaza si ei sansa egalarii, iar Craiova ajunge la 3 infrangeri consecutive pe teren propriu, dupa cele cu FC Vaslui (0-1) si Otelul Galati (0-1).

REZUMAT VIDEO

CATALIN BOTEZATU - magazin oficial

Avancronica: Universitatea Craiova - Gloria Bistriţa


Universitatea Craiova - Gloria Bistriţa este meci de 1. Gazdele au pierdut ultimele doua meciuri sustinute pe teren propriu (0-1 cu Vaslui, 0-1 cu Otelul) dezamagindu-si fanii (45.000 de specatatori au asistat la cele doua partide). Jucatorii au un moral bun dupa punctul castigat in Stefan cel Mare cu Dinamo si isi doresc foarte mult sa faca un meci reusit cu Bistrita in special pentru suporteri, care creaza la meciurile de pe teren propriu cea mai frumoasa atmosfera din campionat. 
Totusi oltenii trebuie sa fie foarte atenti cu Bistrita, echipa care, desi vine dupa un 0-3 cu CFR si este pe un loc retrogradant, poate realiza surprize, nu demult invingand Steaua si eliminand pe CFR chiar la Cluj in sferturile Cupei Romaniei. Va fi un meci atractiv in care echipa gazda va incerca sa deschida cat mai repede scorul, iar oaspetii vor juca probabil la 0-0. Starul Stiintei, atacantul Florin Costea a revenit in minutul 70 al meciului cu Dinamo, dupa o absenta de cateva luni si si-a aratat clasa, dand pasa golului egalizator. Cu el in echipa (maine va fi titular), Craiova este mult mai puternica si e de asteptat ca dupa doua esecuri consecutive pe teren propriu sa castige cele trei puncte. Echipa lui Manea va lupta cu siguranta pentru un punct, dar e greu de crezut ca-l va obtine intrucat va juca intr-o atmosfera extrem de ostila cauzata de suporterii Craiovei si de problemele interne.

20.11.2010, Craiova, ora: 19:00, live Gsp TV
Arbitru: Augustus Constantin (Râmnicu-Vâlcea)

Gloria Bistrita - CFR Cluj 0-3 (rezumat video).CFR Cluj depăşeşte Steaua în clasament după victoria cu Gloria

luni, 15 noiembrie 2010


Gloria Bistrita a pierdut partida de pe teren propriu cu CFR Cluj, ultima a etapei 15, scorul final 3-0, fiind stabilit de dubla lui Traore si golul magnific al lui Bjelanovic din final, toate reusitele venind in a doua repriza. Clujenii au dominat jocul mai ales in repriza secunda, cand au jucat in superioritate numerica, Nalati fiind eliminat in minutul 69.

Prima parte a fost una dominata de oaspeti, care in mare si-au concretizat statutul de favoriti, insa nu si pe tabela. Costa, Culio si De Zerbi, ultimul din 6 metri, au semnat marile ocazii clujene in primul sfert de ora, pentru ca Marginean sa aiba prima tentativa de ocazie bistriteana in minutul 18, sutul sau ducandu-se mult peste bara. Minutele se scurgeau, iar CFR era din ce in ce mai periculoasa. De Zerbi a mai avut un sut prins de Albut, Cadu a reluat din 11 metri peste bara, pentru ca Traore in minutul 30 sa suteze de doua ori la rand in blocajul portarului gazda. Trei minute mai tarziu a venit o faza ce putea decide meciul, Szukala facand hent in careu, Tudor indicand clar punctul cu var. Cadu a batut insa prost, iar Albut a prins balonul. Gazdele au prins curaj, iar ultimele sanse de gol ale mitanului au fost semnate Keita si Junior Moraes.

Pana la urma dominarea concreta si clara a oaspetilor a fost concretizata in fine dupa pauza. Dupa un sut bun marca Bajenaru la doar 60 de secunde de la reluare, Traore a preluat o minge in plin careu, usor lateral stanga, invingandu-l pe Albut printre picioare, cu un sut totusi slab, venit in minutul 55. Elevii lui Cirtu s-au linistit dupa aceasta reusita, logica la cum au decurs ostilitatile azi la Bistrita, incepand mai mult sa conserve acest fragil avantaj. Muresan l-a pus putin in dificultate pe Claro cu sutul sau de la 25 de metri, pentru ca in minutul 70 sa intervina ruptura. Nalati, de abia intrat de 8-9 minute pe gazon, avea sa primeasca al doilea galben dupa ce executase inainte de fluier o lovitura libera.

Avea sa fie inceputul sfarsitului pentru gazde, care imediat dupa aceasta au primit si al doilea gol, acelasi Traore reluand perfect cu capul dupa centrarea de geniu a lui Panin de pe flancul drept. Si pentru ca umilinta sa fie completa, a mai venit si golul trei, pe fondul unui final linistit si asteptat de toti fanii prezenti pe arena ardeleana, Bjelanovic punand cireasa pe tort cu un gol din cativa, dupa pasa aceluiasi Panin. Un 3-0 care urca CFR pe 7 la golaveraj, trupa campioana avand acelasi numar de puncte cu Steaua, 22.

REZUMAT VIDEO

Avancronica: Gloria Bistriţa - CFR Cluj

Gloria si CFR se intalnesc din nou in aceasta saptamana, de data aceasta in Liga 1, la Bistriţa, dupa ce in urma cu patru zile au jucat la Cluj in Cupa. Atunci Gloria a reusit o calificare surprinzatoare in semifinale, iar acum CFR-ul va incerca sa faca uitat acel esec si sa castige cele trei puncte. De cand a venit Nae Manea antrenor, echipa bistriteana a castigat trei meciuri din patru (Urziceni, Steaua, CFR) si a pierdut unul, astfel ca decizia lui Padureanu de a-l demite pe Reghecampf a fost buna. Totusi Gloria este inaintea meciului cu CFR pe locul 17 in clasament si are mare nevoie de cele trei puncte. Sorin Cartu nu a reusit sa redreseze CFR-ul care are evolutii fluctuante si daca in sezoanele trecute echipa juca doar la victorie, acum a ajuns ca in 7 deplasari sa nu castige niciodata. Gloria nu are nici un complex in fata echipelor mari si dupa victoriile cu Steaua si CFR nu se mai teme de nimeni si va aborda jocul de maine doar la victorie. Va fi un meci echilibrat in care e de asteptat ca oaspetii sa joace cu o ambitie in plus (dupa esecul din Cupa), dar cel mai logic scor pare a fi egalul. Gloria-CFR este meci de X.

15.11.2010, Bistriţa, Stadion: "Gloria", ora: 20:30, live Gsp TV
Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti)

Gloria Bistriţa - CFR Cluj LIVE

Gloria Bistrita - CFR Cluj live pe Gsp Tv. Meciul este transmis in direct pe Gsp Tv incepand cu ora 20,30 si poate fi urmarit live online pe SPORTISSIMO. Pentru vizionarea meciului este necesar sa aveti instalat pe calculatorul dvs. programul Sopcast ( daca nu il aveti il puteti descarca de aici )..

Dupa ce ati descarcat Sopcastul, intrati pe aceasta pagina numai cu Internet Explorer.

Daca folositi Mozilla Firefox, accesati unul din link-urile de mai jos

Gloria v CFR Cluj Live
Link activ cu 30 de minute inaintea meciului...

Watch Gloria - CFR Cluj live
Link activ cu 30 de minute inaintea meciului...

Watch Gloria v CFR Cluj Online
Link activ cu 30 de minute inaintea meciului...

Watch Gloria v CFR Cluj Live Online
Link activ cu 30 de minute inaintea meciului..i

CFR Cluj - Gloria Bistrita 0-1 (rezumat video). Surpriza de proportii la Cluj - detinatoarea Cupei Romaniei, eliminata

joi, 11 noiembrie 2010

Gloria Bistriţa a cîştigat cu 1-0 meciul din deplasare cu CFR Cluj şi s-a calificat în semifinalele Cupei României. Unicul gol al întîlnirii a fost marcat din penalty de Junior Moraes, în minutul 73.

Clujenii au inceput clar mult mai bine derbyul cu ardelenii din Bistrita din Cupa. Inca din minutul 2, Bastos a scapat singur in careu cu Albut, sutul sau mergand putin alaturi de bara. Nu au trecut nici 5 minute, pentru ca portughezul Cadu, capitanul feroviarilor, sa reia cu capul in bara transversala din doar 7 metri. Un inceput furtunos asadar pentru gazde, care cu greu au putut fi stavilite, deoarece inca inainte de primul sfert de ora, Traore si iarasi Bastos, au mai ratat doua sanse imense de gol. Prima ocazie a oaspetilor a venit in minutul 25, cand Nalati a purtat frumos o faza individuala, a intrat in careu, dar sutul a fost prea slab pentru Nuno Claro. Ceferistii au avut si un gol anulat, corect pentru motiv de offside la Traore, dar si unul "turcesc" cand Bastos a tras din unghi in plasa laterala. Un prim mitan incheiat mai linistit, dar in care s-a vazut cu siguranta dominarea "alb-visiniilor", care erau sigure ca nu pot scapa victorie si implicit calificarea in careul de asi al Cupei Romaniei.
Pe acelasi scenariu s-a cladit si mare parte a reprizei secunde, gazdele dand impresia concreta ca sunt trupa mai buna si mai periculoasa de pe teren. Jocul a inceput cu inca o ocazie a lui Bastos, care a sutat in plin Albut din plin careu. Traore a continuat showul cu un sut slab parat de Albut in minutul 57, pentru ca o perioada ritmul de joc sa slabeasca. Totul avea sa renasca in minutul 73, cand Gloria a primit un penalty la indicatia asistentului, dupa ce Bajenaru a fost tras de tricou de Tony. Junior Moraes, golgheterul Bistritei, a transformat si era 1-0, cea mai mare surpriza din sferturile Cupei.

A urmat. cum era si firesc, un asalt ceferist, in care Sforzini, Culio sau De Zerbi s-au intrecut in ocazii sau faze cand pierdeau mingea precum niste juniori. Elevii lui Manea au rezistat stoic, au tinut de minge cat au putut si s-au calificat in semifinalele Cupei, performanta imensa in fata detinatoarei trofeului si a campionatului romanesc.

REZUMAT VIDEO

Otelul Galati - Gloria Bistrita 2-1 (rezumat video)

duminică, 17 octombrie 2010


Otelul Galati a reusit o rasturnare spectaculoasa de scor in inferioritate numerica, reusind sa castige cu 2-1 pe teren propriu cu Gloria Bistrita. Oaspetii au deschis scorul in minutul 20 din penalty, prin Ribeiro Moraes, care obtinuse si lovitura de pedeapsa si eliminarea lui Cristi Sarghi. Insa Otelul a revenit in inferioritate numerica si a egalat prin Antal in repriza secunda. Viglianti a inscris si el din penalty pe final de meci si a adus victoria galatenilor.

REZUMAT VIDEO:

VEZI PLAYERUL DIN DREAPTA

Avancronica Otelul Galati - Gloria Bistrita

Avancronica Otelul Galati - Gloria Bistrita
Oţelul Galaţi - Gloria Bistriţa este meci de 1X. Gazdele vin dupa trei victorii consecutive in care au reusit sa le bata pe Urziceni, Steaua si Dinamo, in timp ce oaspetii vin dupa un egal acasa cu Urziceni, nemaicastigand un meci de patru etape. Tinand cont ca Bistriţa nu a câştigat niciodată în deplasare la Galaţi acest meci nu poate avea decat o favorita certa, echipa gazda, mai ales ca este pe primul loc in clasamentul Ligii 1.


Totusi, intreruperea campionatului cauzata de meciul nationalei Romaniei cu Franta e posibil sa-i fi scos din ritm pe "otelari", asa ca daca bistritenii ar reusi sa plece acasa cu un punct nu ar fi o mare surpriza. Pena, Borbely, Elek sunt oamenii din atacul gazdelor, dar impreuna nu au reusit sa inscrie decat doua goluri din cele 13, restul fiind inscrise de jucatori din toate compartimentele. La oaspeti, Junior Moraes si Predescu au inscris impreuna 7 goluri din 12, dar ceilalti atacanti din lot nu au reusit sa inscrie. In mod normal acest meci ar trebui sa se incheie cu victoria echipei gazda, dar cu siguranta replica oaspetilor va fi pe masura, astfel incat e de asteptat sa fie o partida cu putine goluri.În ultimele 5 meciuri disputate la Galaţi, Oţelul a câştigat de 4 ori (1-0, 2-0, 1-0, 3-0), Bistriţa având un egal (1-1).

17.10.2010, Galaţi, Stadion: "Oţelul", ora: 15:00, live Gsp TV
Arbitru: Teodor Crăciunescu (Râmnicu-Vâlcea)

LIVE: Otelul Galati - Gloria Bistrita live-online Meciul dintre Otelul Galati - Gloria Bistrita va fi transmis incepand cu ora 15,00 de GSP TV si va putea fi urmarit live online pe Sportissimo. Otelul Galati - Gloria Bistrita live-online Otelul Galati - Gloria Bistrita live online

Avancronica: Gloria Bistrita - Unirea Urziceni

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Gloria Bistriţa - Unirea Urziceni este meci de 1. Gazdele trec printr-o perioada mai putin buna, castigand in ultimele trei etape un punct din noua posibile. Echipe lui Reghecampf trebuie sa se mobilizeze la maxim pentru acest meci pentru a obtine victoria pentru ca va juca in urmatoarele etape cu Otelul, Dinamo, Steaua sau CFR, adversare in fata carora cu greu vor putea lua puncte. Oaspetii vin dupa

Gloria Bistrita - Pandurii Tg. Jiu 3 - 0 (video)

sâmbătă, 14 august 2010

Gloria s-a impus fara emotii pe teren propriu in partida cu Pandurii Tg. Jiu, castigand cu un sec 3-0, dupa un meci dominat aproape in intregime de ardeleni. Pentru trupa lui Laurentiu Reghecampf au marcat Andrei Muresan, Cornel Predescu si Junior Moraes.

Meciul a inceput cum nu se poate mai bine pentru gazde, inca din minutul 8 Gloria preluand conducerea pe tabela, in urma unei reusite semnata de Andrei Muresan. Acesta a marcat cu o lovitura de cap din apropiere, dupa centrarea din cornerul executat de Gigel Ene.

Avancronica:Gloria Bistrita - Pandurii Targu-Jiu

joi, 12 august 2010

Gloria Bistriţa - Pandurii Târgu-Jiu este meci de 1X. Tinand cont ca pana acum, in Liga 1, Bistrita a castigat mereu acasa in fata Pandurilor se poate spune ca este favorita clara si maine. Totusi, fata de intalnirile precedente lucrurile s-au mai schimbat, relatiile intre cele doua cluburi nu mai sunt asa de calde (Gloria a dat multi jucatori in ultimii ani echipei din Targu-Jiu), jucatorii ardeleni par usor iesiti din forma, in timp ce oltenii, dupa "fuziunea" cu International, au devenit mult mai puternici. 

Ambele echipe nu au nici o victorie in acest sezon si fireste au ca obiectiv sa sparga cat mai repede gheata. De la gazde cei mai buni jucatori din acest debut de sezon sunt Predescu si Junior Moraes, in timp ce de la oaspeti a impresionat placut tanarul Brata care a dat un gol cu Dinamo si a obtinut un penalti, iar in urma acestui meci a fost convocat de Sandoi la nationala U21. Gloria are mare nevoie de victorie, porneste usor favorita maine, dar in opinia mea Pandurii vor intrerupe seria insucceselor de la Bistrita si cred ca vor pleca acasa cu un punct.

Avancronica: Gloria Bistrita - Astra Ploiesti

sâmbătă, 31 iulie 2010

Cu exceptia sezonului 2009-2010, meciurile dintre Gloria Bistriţa si Astra Ploieşti s-au terminat de fiecare data cu victoria echipei gazda. Daca ar fi sa ne luam dupa statistica, meciul de maine ar fi de 1 solist, intrucat pana acum, in cele sase intalniri de la Bistriţa, Gloria a castigat de fiecare data. 
Echipa lui Laurentiu Reghencampf porneste usor favorita si maine pentru ca este in forma, iar jucatorii chiar si fara vedeta Junior Moraes pe teren (a mancat prea multa inghetata si a racit) au scos un rezultat de 2-2 la Timisoara, acolo unde putin echipe vor reusi sa castige puncte. Oaspetii vor incerca sa obtina un punct dar pentru asta vor trebui sa faca un joc bun si sa nu mai faca greselile din meciul cu Dinamo, cand s-au multumit in repriza secunda sa apere avantajul de 1-0, lasandu-se dominati categoric de adversari. Gloria Bistriţa - Astra Ploieşti este meci de 1X.

 Gloria Bistriţa                                       
Gloria Bistriţa a inceput cu bine noul sezon reusind sa castige un punct pe terenul Timisoarei. Cu putina atentie ardelenii ar fi putut obtine victoria pentru ca dupa penalti-ul transformat de Cristian Coroian, timisoreanul Contra a fost eliminat, dar n-au stiut sa gestioneze acest moment psihologic. Va urma acum un meci cu Astra Ploieşti, echipa care a pierdut de fiecare data la Bistriţa, dar asta nu inseamna ca Bistriţa are victoria asigurata din oficiu. Urmatorii adversari ai Gloriei vo r fi Sportul Studentesc (deplasare), Pandurii (acasa) si Rapid deplasare).

 Echipa probabilă :  Albuţ - Săceanu, Tudose, Frăsinescu, Velcovici - De Pina, Mureşan, Anton, Cip.Petre - Júnior Moraes, Coroian; Antrenor: Laurenţiu Reghecampf; Accidentaţi: -; Suspendat: V.Năstase (va sta două etape)


 Astra Ploieşti                                         Astra Ploieşti a avut mult timp avantaj pe tabela de marcaj in fata lui Dinamo, dar cu 12 minute inainate de final a fost egala dupa un penalti, pentru ca in prelungiri sa primeasca golul infrangerii (90+3). Inainte de golul lui Adrian Cristea, nigerianul Fatai a trimis mingea milimetric pe langa bara lui Curca si in loc de 2-1 pentru prahoveni a fost 1-2… Mihai Stoichiţă a fost eliminat de arbitrul Deaconu, astfel ca la Bistriţa va sta in tribune urmand a da indicatii secundului Mihai Stoica. Dupa ce a pierdut acasa, Astra va incerca la Bistriţa sa castige cele trei puncte, sau in cel mai rau caz sa obtina, pentru prima data in istorie macar un punct. Urmatorii adversari ai prahovenilor vor fi Gaz Metan Medias (acasa), CFR Cluj (deplasare) si U. Craiova (acasa).

Echipa probabilă: Ebéde - Măţel, Mihalache, Rohat, Val.Sandu - Strătilă, Seto, Bornosuzov, V.Dinu - Mihalcea, Lukacs; Antrenor: Mihai Stoichiţă; Accidentaţi: Al.Stan, Kakalov; Incerţi: Opršal, Gussev; Suspendat: Mihai Stoichiţă; Vor mai lipsi: Bălaşa (încă nelegitimat, aşteaptă decizia comisiei pentru a fi declarat liber), Nogo, William Douglas, Tiago Fonseca (în urmă cu pregătirea fizică)

Nervi si multe goluri; FC Timisoara - Gloria Bistrita scor 2 -2

sâmbătă, 24 iulie 2010

Cele doua echipe au terminat la egalitate, scor 2-2, intr-o partida cu rasturnari spectaculoase si doi jucatori eliminati. Banatenii au deschis scorul rapid, insa bistritenii au luptat eroic si au trecut la conducere. Nu pentru mult timp, deoarece Magera a stabilit scorul final din lovitura libera.
Banatenii au inceput noul sezon intr-o situatie de incertitudine, din cauza neintelegerilor dintre Marian Iancu si autoritatilor locale. Iancu nu a investit nici un ban in transferuri, astfel ca in echipa de start a lui Vladimir Petrovici s-au aflat nume "subtiri" precum Ioan Mera sau Poparadu.

Avancronica: FC Timisoara - Gloria Bistrita

În ultimele 8 meciuri disputate la Timişoara, FC Timisoara a câştigat de 7, Gloria reuşind o singură remiză, în sezonul 2003-2004. Tinand cont de statistica, e clar ca echipa gazda porneste favorita si maine, in timp ce oaspetii se vor lupta pentru un rezultat de egalitate. Suporterii Timisoarei sunt nerabdatori sa vada cum vor evolua jucatorii sub comanda lui Petrovic, pentru a-si face o idee daca favoritii lor au cu adevarat sanse sa se bata la titlu. Cu siguranta antrenorul Petrovic stie ca cel mai periculos adversar va fi Junior Moraes si daca va reusi sa-l neutralizeze pe brazilian isi va face jocul mai usor. Reghecampf este un antrenor la inceput de cariera, dar faptul ca a jucat mult ani in Germania l-a facut sa ia din mentalitatea nemtilor si cu siguranta nu se va multumi cu putin.