Debut cu victorie pentru Piturca. Universitatea Cluj - Steaua Bucuresti 1 -2. (Rezumat video)

duminică, 25 iulie 2010

Distribuie si prietenilor tai acest articol :
La primul meci de la revenirea în Ghencea, fostul selecţioner a reuşit să învingă „U“ Cluj într-o partidă în care elevii săi au întors rezultatul de la 0-1. Schimbarea la faţă a formaţiei din Ghencea a întârziat, ieri, cu zece minute. Meciul de debut al lui Victor Piţurcă în noul mandat nu a început aşa cum şi-ar fi dorit suflarea stelistă. 
În minutul 9, Emeghara, unul dintre cei doar cinci supravieţuitori ai sezonului trecut, a fost depăşit uşor de Acosta, după care l-a agăţat pe spaniol şi a comis penalty. "Clau-gol" a transformat cu puţine emoţii, marcând pentru prima oară pentru "U" Cluj, împotriva rivalei de-o viaţă a lui Dinamo. 
Uşor neomogenizată, echipa construită de Piţi a revenit în joc fără să acuze şocul, conştientă fiind că un eşec ar strica paradisul aparent care s-a instalat în Ghencea. Mai întâi Abrudan, noul turn de control, cu două lovituri de cap pe lângă, apoi Tănase, cu o acţiune à la Mutu şi un şut cu interiorul puţin alături, au anunţat golul egalizator care a venit de la olteanul Dorel Stoica, în urma unei lovituri libere bătute de Nicoliţă, căpitanul mult schimbat în bine al roş-albaştrilor. Noua echipă a Stelei a arătat că e clar mai rapidă şi mai tehnică decât cea din sezonul trecut.
Traseele gândite de tehnicianul Stelei au curs ca la antrenamente şi în partea a doua a jocului, iar inevitabilul s-a produs în minutul 72. „Dodel", fost clubber, actual fotbalist, a pătruns elegant pe stânga şi i-a oferit bucuria reuşitei lui Bogdan Stancu, „Motanul" punctând după ce a ţâşnit printre greoii fundaşi ardeleni.
Steaua a învins în prima etapă şi a câştigat, pe lângă cele trei puncte, şi suporterii, care, după aproape un an de zile, şi-au încurajat din nou favoriţii.

CASETA MECIULUI :
"U" Cluj: Matache - Ungurusan, D.Munteanu, Izvoranu, Belosevic - Toba ('83 Szilagyi), Bostina, Reinaldo, Acosta - Lemnaru ('46 Balde), Cl.Niculescu ('77 Machado).
Rezerve: Hutan, Cenic, Helder, Ad.Ionescu.
Antrenor:Marian Pana.
Steaua: Tatarusanu - Emeghara, Abrudan, Geraldo Silva, Latovlevici - Nicolita, D.Stoica, Radut ('90+2 Bicfalvi), Pacurar, Tanase - B.Stancu ('78 Surdu).
Rezerve: Stanca, Martinovici, Todorov, Gardos, C.Matei. Antrenor: Victor Piturca. 
Au marcat: Cl.Niculescu '9 - pen. / D.Stoica '44, B.Stancu '74 Cartonase galbene: Bostina '2, Cl.Niculescu '43 / B.Stancu '74, Abrudan '78 Cartonase rosii: -.

REZUMATUL VIDEO :


Thank you for visited me, Have a question ? Contact on : youremail@gmail.com.
Please leave your comment below. Thank you and hope you enjoyed...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu