SPORTISSIMO NEWS - 25.07.2010

duminică, 25 iulie 2010

Distribuie si prietenilor tai acest articol :
,ATLETISM: Merlene Ottey a fost selecţionată la 50 de ani în ştafeta Sloveniei pentru CE de atletism
Slovena de origine jamaicană Merlene Ottey, în vârstă de 50 de ani, a fost selecţionată în echipa de ştafetă 4x100 metri pentru ediţia din acest an a Campionatelor Europene de atletism, care va debuta, marţi, la Barcelona, a anunţat, sâmbătă, forul sloven de specialitate.Merlene Ottey a ratat posibilitatea de a evolua în proba de 100 metri, obţinând un timp slab (11.67), însă a fost reţinută pentru proba de ştafetă 4x100 metri de la CE, primul tur al calificărilor urmând să aibă loc pe 31 iulie.
Merlene Ottey, născută în Jamaica, a obţinut cetăţenia slovenă în 2002. De-a carierei sale, ea a obţinut nouă medalii olimpice, niciuna de aur, şi 20 de medalii la Campionatele Mondiale (în sală şi în aer liber), ea devenind astfel atleta cea mai titrată. În 2008, Ottey a eşuat în tentativa sa de a deveni prima atletă din istorie care participă la opt ediţii ale Jocurilor Olimpice.

.TOUR DE FRANCE, Cancellara a câştigat etapa a 19-a a Turului Franţei
Rutierul elveţian Fabian Cancellara (Saxo Bank) a câştigat, sâmbătă, etapa a 19-a din Turul Franţei, un contratimp de 52 de kilometri între Bordeaux şi Pauillac, în urma căruia spaniolul Alberto Contador (Astana) a păstrat tricoul galben, de lider al clasamentului.
Cancellara a terminat etapa în o oră şi 56 de secunde. Pe locul doi s-a clasat germanul Tony Martin (HTC-Columbia), cu un timp mai slab cu 17 secunde decât cel al învingătorului, iar poziţia a treia i-a revenit tot unui german, Bert Grabsch (HTC-Columbia), la un minut şi 48 de secunde de Fabian Cancellara

.TENIS DE MASA, Trei medalii de aur pentru juniorii României la Campionatele Europene de tenis de masă
În perioada 16-25 iulie 2010, la Istanbul, s-a desfăşurat Campionatul European de tenis de masă de tineret, competiţia fiind rezervată atît juniorilor, cît şi cadeţilor. La juniori, România a mai obţinut încă patru medalii, două de aur şi două de bronz. Hunor Szocs şi Jonathan Groth (DEN) s-au impus în finala de dublu masculin, în timp ce Cristina Hirici şi Lucian Munteanu au cîştigat titlul european în proba de dublu mixt. Perechile Cristina Hirici/Dora Madarasz (HUN) şi Camelia Poştoacă/Krisztina Ambrus (HUN) au pierdut în semifinale şi s-au clasat pe poziţia a treia.

,TENIS. Monica Niculescu, în finala turneului de la Petange - Biarritz
Monica Niculescu (115 WTA) s-a calificat în finala turneului ITF de la Petange (Luxemburg), turneu dotat cu premii în valoare de 100.000 de dolari.
Românca, cap de serie numărul trei, a trecut în semifinale de Darya Kustova din Belarus (174 WTA) cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4. În ultimul act al competiţiei, Monica Niculescu o va întîlni pe franţuzoaica de origine suedeză Mathilde Johansson (225 WTA).
În finala de dublu, cuplul format din Monica Niculescu şi Sharon Fichman (România/Canada), favorite numărul unu, s-a impus cu 6-4, 6-2 în faţa perechii din Franţa, Sophie Lefevre/Laura Thorpe.
Thank you for visited me, Have a question ? Contact on : youremail@gmail.com.
Please leave your comment below. Thank you and hope you enjoyed...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu