SPORTISSIMO NEWS - 24 IULIE 2010

sâmbătă, 24 iulie 2010

Distribuie si prietenilor tai acest articol :
Michael Schumacher (GER) Mercedes GP MGP W01.
Formula One World Championship, Rd 11, German Grand Prix, Practice Day, Hockenheim, Germany, Friday, 23 July 2010
,FORMULA 1. Fernando Alonso a dominat a doua sesiune de antrenamente de la Hockenheim
Spaniolul Fernando Alonso(Ferrari) a fost cel mai rapid în cea de-a doua sesiune de antrenamente din cadrul Marelui Premiu al Germaniei, disputată pe circuitul de la Hockenheim, cu un timp de 1:16.265 după 35 de tururi.
Fostul campion mondial a fost precedat de Sebastian Vettel(Red Bull) şi de coechipierul său de la Ferrari, brazilianul Felipe Massa. Mark Webber(Red Bull) a scos al patrulea timp în timp ce piloţii Mercedes, Nico Rosberg şi Michael Schumacher s-au clasat pe locurile imediat următoare.
Lewis Hamilton(McLaren Mercedes), liderul clasamentului general al piloţilor din Formula 1, a reuşit abia al 7-lea timp după ce în prima sesiune a fost protagonistul unui accident din care a rezultat avarierea monopostului.

.BASCHET. Ghiţă Mureşan organizează la Cluj o nouă ediţie a şcolii de vară care-i poartă numele
Timp de o săptămână, în parcarea de la Iulius Mall, copiii pot descoperi tainele baschetului de la Big Ghiţă. Înscrierea se poate face la Centrul Info de la parterul centrului comercial, participarea copiiilor fiind gratuită.
"Revin cu acelaşi entuziasm acasă în fiecare vară. Aceste cursuri sunt forma mea de a da ceva înapoi baschetului pentru tot ce mi-a oferit el de-a lungul anilor. Clujul e locul de unde
am pornit şi de asta am ales ca de fiecare dată să îmi ţin cursurile aici", a explicat Mureşan, care ţine astfel de cursuri şi în SUA, la Washington Wizards, una dintre fostele sale echipe.

.ATLETISM. Gabriela Szabo, printre legendele prezente la CE de la Barcelona, ca oficial
La închiderea înscrierilor pentru Campionatele Europene de atletism de la Barcelona (26 iulie-1 august), organizatorii au prezentat o listă cu legendele atletismului continental care vor fi prezente ca oficiali la a 20-a ediţie, între acestea figurând şi Gabriela Szabo, vicepreşedintă a FR de Atletism, fostă campioană olimpică, mondială şi europeană, fostă deţinătoare a recordului mondial pe 5.000 m.

.CICLISM. A 4-a victorie la sprint pentru Cavendish. Tricoul verde pentru Petacchi
Cavendish a fost cronometrat la sosire cu timpul de 4 ore, 37 minute si 9 secunde, invingandu-l fara probleme pe neo-zeelandezul Julian Dean (Garmin). Podiumul etapei a fost completat de italianul Alessandro Petacchi, rutierul echipei Lampre reintrand dupa aceasta mansa in posesia tricoului verde.
Lider in clasamentul pe puncte la inceputul etapei, norvegianul Thor Hushovd (Cervelo) a ratat complet sprintul final, terminand in pozitia a 14-a. In aceste conditii, pentru un avans de zece puncte, Petacchi a revenit in verde. Batalia ierarhiei pe puncte ramane deschisa pana pe Champs-Elysee, Petacchi, Hushovd si Cavendish se vor duela pentru tricoul dedicat vitezistilor.

.MOTOCICLISM. Casey Stoner, cel mai rapid la antrenamentele de MotoGP de la Laguna Seca
Australianul Casey Stoner(Ducati) a scos cel mai rapid timp al primei sesiuni de antrenamente libere din cadrul Grand Prix-ului Statelor Unite de MotoGP, de pe circuitul de la Laguna Seca.
Spaniolul Jorge Lorenzo(Yamaha), liderul clasamentului general al piloţilor din MotoGP, a reuşit al doilea timp al antrenamentelor, la o diferenţă de 0.233s, în timp ce piloţii de la Honda, Andreea Dovizioso şi Dani Pedrosa, s-au clasat pe locurile imediat următoare.
Campionul Mondial en-titre, italianul Valentino Rossi(Yamaha), revenit după o accidentare care l-a ţinut departe de curse mai bine de o lună şi jumătate, a realizat al 6-lea timp la Laguna Seca.

.BASCHET. Echipa masculină de baschet CSU Atlassib Sibiu s-a înscris în ediţia 2010-2011 a Ligii Europei Centrale (CEBL), competiţie la care va mai participa şi vicecampioana U Mobitelco Cluj. La sfârşitul lunii iunie, U Mobitelco Cluj anunţase şi ea că va participa în sezonul viitor la Liga Europei Centrale, competiţie a cărei finală a pierdut-o anul acesta pe teren propriu. U Mobitelco Cluj a fost învinsă de formaţia cehă Mlekarna Miltra Novy Jicin cu scorul de 81-78, în finala ediţiei 2009-2010.

,TENIS. Monica Niculescu şi Elena Bogdan, sfertfinaliste ale turneului de la Petange
Monica Niculescu, a treia favorită, a dispus în optimi de italianca Anna-Giulia Remondina cu 6-2, 4-6, 6-0 şi va juca în sferturi cu cehoaica Eva Birnerova. Elena Bogdan a profitat de neprezentarea italiencei Romina Oprandi, a doua favorită, următoarea adversară fiind Daria Kustova (Belarus).
Irina-Camelia Begu a fost învinsă în optimi de principala favorită a competiţiei, Kristina Barrois (Germania), cu 7-5, 7-6 (5). La dublu, Monica Niculescu şi canadianca Sharon Fichman, principalele favorite ale probei, s-au calificat în semifinale, după 6-1, 6-2 cu perechea Hana Birnerova/Ekaterina Bîşkova. În semifinale, Niculescu şi Fichman vor întâlni perechea Daria Kustova (Belarus)/Evghenia Rodina (Rusia).
Thank you for visited me, Have a question ? Contact on : youremail@gmail.com.
Please leave your comment below. Thank you and hope you enjoyed...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu